R.I.P.!

În simțiri

Îmi las obrazul în bătaia razelor de soare,

Care pătrund prin sticla dezghețată a geamului.

Lumina și căldura îmi înalță genele lungi ale ochiului drept

Și-mi mângâie pleoapa lăsată pe corneea strălucindă.

În iris mi se reflectă cerul în azurul lui deplin,

Iar pupila mi se luminează cu fiecare rază refractată.

În colțul ochiului gâdilat de soare, înflorește o lacrimă

Și alunecă pe obraz, în jos.

Îmi colorează buzele, umezindu-le,

Se scurge pe gât, încălzindu-l,

Se evaporă în suflet, curățându-l,

Piere odată cu soarele în amurg rece de iarnă.

Alb și negru

Se simte un aer dur, mistuitor și e frig...
Ieri au căzut ultimii fulgi de zăpadă.
Azi sunt doar valuri de nămeți
Și vântul șuieră spasmatic, înfiorător,
Pe fundalul unei ierni enigmatice, nemiloase.
Se vede...
Gerul înflorește bujori pe obraji moi, subțiri,
Întipărește pe sticlă alte flori... înghețate.
Vântul se luptă cu crengi schilodite de ger
Și le obligă să străpungă infinitatea cerului livid,
Ca să elibereze mereu alți ultimi fulgi de zăpadă.

Întuneric luminat

Se simte doar respirația-mi sacadată,

Se vede doar lumina versurilor de pe perete,

Se aude doar muzica înțepată de acele timpului

În întunericul absolut, calmant,

Dispersat uniform din colț în colț

De zbuciumul cutremurător al sufletului.

Dar o lumină străină,

Întrupată în scânteia speranței

Poate sparge întunericul, nimicindu-l,

Ca să rămână doar cioburile, înnegrite...

Zbucium către lumină

La ce să folosească vorbele sau cuvintele, dacă sentimentele și gândurile stau să iasă din inimă și din minte de atâtea ce sunt? Mă zbucium către lumină și caut uși pe care să pot ieși, fără să mă uit în urmă...

Timpul se scurge, parcă fără urmă, iar eu în loc să trăiesc realitatea, devin tot mai visătoare. Ce se întâmplă? Pentru ce toate acestea?

One more step, please!

Între vișiniu și amintiri

E 26, e 26 iunie! Suntem în miez roș'-purpuriu de vară!
S-a înserat, dar vișiniul apăsător al verii încă se refractă prin albeața celestă, de seară a cerului, se refractă pe josul înfierbântat de focul soarelui, acum răcorit de un aer liniștitor de noapte de vară.
Vreau să strâng în pumni, timpul! Vreau să-l fărâmițez în mii și mii de bucăți; el ne ia clipele frumoase, căci se duce cu ele în trecut și le dă o nouă formă în prezent, de amintiri... Ce pot face cu amintirile? Pe unele le pot atinge și le simt, pe altele le pot auzi și le simt, dar?
Dar atât! Rămân cu ele și tânjesc după clipele în care au fost absorbite odată.